
Lectură din arhivă
Aducerea moaștelor Sfintei Mucenițe Evdochia
Datele și formulările „astăzi” sau „anul acesta” se referă la contextul articolului. Pentru o zi anume, verifică calendarul anului.
Sfânta Muceniță Evdochia a fost robită de perși și a fost dusă în țara lor, unde, fiind iscusită în Sfânta Scriptură, învăța credința pe toți robii, iar femeile perșilor, aflând de la robi despre ea, o iubeau, încât a întors pe multe la cunoștința de Dumnezeu.
Această muceniță era creștină, de neam roman, dinspre părțile Răsăritului. Ea a fost robită de perși și a fost dusă în țara lor, unde, fiind iscusită în Sfânta Scriptură, învăța credința pe toți robii, iar femeile perșilor, aflând de la robi despre ea, o iubeau, încât a întors pe multe la cunoștința de Dumnezeu. Pentru aceea, fiind pârâtă, a fost în multe feluri și în multe rânduri groaznic chinuită. Iar cea din urmă dată, dacă au văzut-o mai mult moartă și fără grai, i-au tăiat capul.