e de post?
← Sfinți și lecturi

Lectură din arhivă

Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv

1 min de lectură

Datele și formulările „astăzi” sau „anul acesta” se referă la contextul articolului. Pentru o zi anume, verifică calendarul anului.

Monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț (1896–1989) a fost mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Împreună cu soțul ei, Ion Manolache, a avut doisprezece copii, pe care i-au crescut în frica lui Dumnezeu şi în ascultarea şi respectul de cei mai mari, cu simţul răspunderii, al datoriei şi al muncii cinstite. Filița (Filofteia) s-a retras la bătrânețe la mănăstire, unde a fost tunsă în monahism chiar de părintele Dometie, primind numele de Filotimia. Este înmormântată la Mănăstirea Râmeț, locul unde a trăit cu credință și smerenie ultimii ani ai vieții. A fost canonizată ca sfântă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 1 iulie 2025, cu titulatura „Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv” și prăznuirea în ziua de 6 iulie.

Texte despre această pomenire