
Lectură din arhivă
Sfântul Cuvios Petru Athonitul
1 min de lectură
Datele și formulările „astăzi” sau „anul acesta” se referă la contextul articolului. Pentru o zi anume, verifică calendarul anului.
Sfântul Cuvios Petru Athonitul s-a liniștit singur în post și rugăciuni cincizeci și trei de ani. Și în atâția ani cuviosul n-a văzut față omenească, nici nu avea vreo haină de acoperit goliciunea trupească, nici altceva de trebuință firii omenești nu avea, ci numai cerul acoperământ și pământul pat; deci în vremea verii se ardea de căldura soarelui și iarna degera de frig. Toate acestea le răbda pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru răsplătirea ce va să fie.