
Lectură din arhivă
Sfântul Proroc Amos
1 min de lectură
Datele și formulările „astăzi” sau „anul acesta” se referă la contextul articolului. Pentru o zi anume, verifică calendarul anului.
În acea vreme, deși Dumnezeu trimitea pe sfinții Săi proroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor și să-i povățuiască la calea cea dreaptă, puțini dintre ei se îndreptau și se întorceau la Adevăratul Dumnezeu. Iar Sfântul Amos spune: „Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; și fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi și mi-a zis: «Mergi și prorocește la poporul meu, Israel»”.