e de post?
← Sfinți și lecturi

Lectură din arhivă

Viața Sfântului Cuvios Macarie Protopsaltul

1 min de lectură

Datele și formulările „astăzi” sau „anul acesta” se referă la contextul articolului. Pentru o zi anume, verifică calendarul anului.

Traducător și compozitor de cântări bisericeşti şi patriot râvnitor, Cuviosul Macarie era totodată un călugăr smerit şi sporit în cele duhovniceşti, bun slujitor al Bisericii lui Hristos şi distins orator. A avut un rol important în răspândirea muzicii psaltice în Țările Române, pentru că a tradus din limba greacă cântările bisericești, acomodându-le cu cântarea poporului nostru și făcând-le ușor de înțeles tuturor.

Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul s‑a născut în anul 1763 și a crescut într-o familie evlavioasă cu trei copii. Doi dintre cei trei frați au îmbrățișat din tinerețe viața monahală, Sfântul Macarie Protopsaltul și sora sa Monahia Iustina Periețeanu, care va deveni mai târziu stareță la Mănăstirea Viforâta.