
Lectură din arhivă
Viața Sfântului Cuvios Teofil
1 min de lectură
Datele și formulările „astăzi” sau „anul acesta” se referă la contextul articolului. Pentru o zi anume, verifică calendarul anului.
Preacuviosul Părintele și Mărturisitorul nostru Teofil era monah cucernic pe vremea împărăției lui Leon Isaurul, a cărui necredință și rea pornire asupra sfintelor icoane văzând, a mers de l-a mustrat de față și i-a zis că este fără de lege și înaintemergător lui antihrist.
Din care pricină pornindu-se împăratul cu mânie și cu urgie a poruncit de l-au bătut cumplit și l-au băgat în temniță, unde s-a chinuit cu foamea. Apoi scoțându-l și nevrând să se supună, l-a trimis în exil departe și acolo mulțumind lui Dumnezeu și-a dat Aceluia sufletul.